FOTOGRAFIA

Fotografia este practica de a crea imagini durabile prin înregistrarea luminii şi a altor radiaţii electromagnetice, fie cu un senzor de imagine, fie prin intermediul unui material fotosensibil precum filmul fotografic.

În mod obişnuit, un obiectiv este folosit pentru a focusa lumina reflectată sau emisă de obiecte într-o imagine reală pe o suprafată sensibilă la lumină, în interiorul unei camere, în timpul unei expuneri de o anumită durată. Cu ajutorul unui senzor de imagine, acest obiectiv produce o încărcătură electrică pentru fiecare pixel, încarcătură care este apoi procesată şi stocată  sub forma unei imagini digitale. În cazul fotografiei clasice, lumina reflectată ajunge pe o emulsie fotografică care mai târziu va fi developata chimic şi transformată într-o imagine vizibilă, pozitivă sau negativă în funcţie de scopul materialului fotografic şi de metoda de procesare.

Cuvantul “fotografie” provine din limba greacă şi înseamnă “ a desena cu lumină” (photos+graphe).

Inventatorii Nicephore Niepce, Henry Fox Talbot si Louis Daguerre nu au folosit cuvantul “fotografie”, ei s-au referit la acest fenomen folosind alte denumiri, precum:  procesele de “heliografie” (Niepce), ”desen fotogenic”/calotip” (Talbot), respectiv “daguerotip” (Daguerre). 

Descoperirea camerei obscure care furnizează imaginea unei scene datează încă din perioada Chinei Antice. Matematicienii greci, Aristotel şi Euclid au descris în mod independent o camera obscură în sec. 5 şi 6 î.Hr. În sec 6 d.Hr , matematicianul bizantin Anthemius din Tralle a folosit un tip de camera obscură în experimentele lui. 

Fizicianul arab Ibn al-Haytham (965-1040) a inventat de asemenea atât o cameră obscură, cât şi prima cameră cu stenopă(pinhole). El a înţeles pentru prima dată relaţia dintre un punct focal şi o stenopă.

Chiar şi  Leondardo da Vinci a menţionat camerele obscure naturale - e vorba de peşterile întunecate  aflate pe marginea unei vai însorite. O gaură aflată în peretele unei peşteri va funcţiona ca şi o cameră cu stenopă, proiectând imaginea pe o bucată de hârtie inversată lateral. 

În jurul anului 1800, inventatorul britanic Thomas Wedgood a avut prima încercare cunoscută de capturare a imaginii într-o cameră obscură, folosind o substanţă sensibilă la lumina. El a folosit hârtie sau piele albă tratată cu nitrat de argint. Deşi a  reuşit sa captureze umbrele obiectelor plasate pe suprafţta de hârtie sau de piele, în bătaia soarelui, în 1802  s-a ajuns la concluzia ca imaginile formate cu ajutorul unei camere obscure sunt prea şterse pentru a putea produce un anumit efect asupra nitratului de argint, într-un interval de timp moderat. 

Prima gravură foto a fost de fapt o imagine produsă în 1822 de inventatorul francez Nicephore Niepce, care din păcate a fost distrusă mai tarziu într-o încercare de a face printuri. In 1826, Niepce a creat prima fotografie ce s-a păstrat, intitulată ”Vedere de la fereastra”.

Întrucât fotografiile realizate prin metoda Niepce necesitau o expunere extrem de lungă(cel puţin 8 ore sau chiar câteva zile), el a căutat să-şi îmbunătaţească  procesul sau chiar să-l înlocuiască cu unul mai practic. În asociere cu Luis Daguerre, acesta a cautat metode de procesare post-expunere, care au produs rezultate vizuale superioare , introducând o raşină sensibilă la lumină. 

După moartea lui Niepce  în 1833, Daguerre a redirecţionat experimentele către folosirea săruruilor de argint sensibile la lumină, pe care Niepce le abandonase cu mulţi ani în urmă din cauza predispoziţiei la decolorare pe care o aveau imaginile realizate cu aceasta metoda. Eforturile lui Daguerre de a găsi o metodă prin care să împedice decolorarea acestor imagini, au culminat  cu inventia unui nou proces, numit procesul Daguerre, în 1837 : o suprafaţă argintată, sensibilizată prin vapori de iod, developată cu vapori de mercur şi fixată cu apă sărată fierbinte. Prin intemediul acestui process, expunerea pentru mai multe zile/ore a fost înlocuită cu o expunere masurată în minute. Lui  Daguerre îi datorăm prima fotografie care s-a păstrat, făcută unei persoane în 1838.

Versiunea retușată a celei mai vechi fotografii de supraviețuire, 1826 sau 1827, cunoscută sub numele de "Vedere de la fereastra" de la Le Gras

În 7 ianuarie 1839, metoda lui Daguerre a fost facută publică, fără a oferi însă nicun detaliu. Această ştire a creat o adevărată senzaţie în lumea întreagă. În curând, Franţa şi-a asumat dreptul de a prezenta invenţia lui Daguerre ca un dar oferit de Franţa lumii întregi, în schimbul unei pensii viagere oferite acestuia. În acelaşi an, inventatorul American, Robert Corneliu a fost creditat ca fiind primul fotograf care a realizat o fotografie autoportret, 

În 1832, în Brazilia, Hercules Florence a inventat o metodă în care se folosea o hârtie bazată pe săruri de argint, numită mai tarziu Fotografie.

Între timp, în 1834, un inventator britanic, William Fox Talbot, a reuşit să facă imagini  pe hârtie rezistente la decolorare, dar a preferat să ţină acest fapt secret. Abia  în 1839, după ce a citit de invenţia lui Daguerre, Talbot a publicat metoda sa secretă şi a început să facă cercetări pentru a o îmbunătăţi. La început, ca şi în metoda folosită înainte de descoperirea lui Daguerre, fotografiile imprimate pe hârtie facute de Talbot necesitau ore lungi de expunere în camera obscură. În 1840, el a creat procesul numit calotipe, în cadrul căruia o imagine latentă era developată chimic pentru a reduce timpul de expunere şi a concurat astfel cu metoda lui Daguerre. Spre deosebre de metoda lui Daguerre, procesul inventat de Talbot crea un negativ transparent  care putea fi folosit pentru a imprima mai multe copii - aceasta este, de fapt, baza celor mai moderne fotografii imprimate prin metoda chimică, până în prezent. Fotogafiile realizate cu metoda lui Daguerre puteau fi reproduse numai prin refotografiere. 

În Franţa,  Hippolyte Bayard a inventat propriul său process pentru a produce imprimări directe pe hârtie , pretinzând astfel că a inventat fotografia chiar înaintea lui Daguerre sau Talbot. 

Chimistul britanic, John Herschel  a avut multe contribuţii în domeniu: el a inventat procesul cianotipe, care ulterior a fost cunoscut sub numele de”blueprint”. Acesta a fost primul care a folosit termenul de fotografie, de negative şi de pozitiv. În  1819, el descoperise că tiosulfatul de sodium era un solvent de săruri halogene. În 1839, Herschel l-a informat pe Talbot(şi indirect pe Daguerre) că acest solvent putea fi folosit pentru a îmbunătaţi  fotografiile pe bază de săruri halogene, facându-le astfel rezistente la lumină. La sfârşitul lui 1839, Herschel a realizat primul negativ de sticlă.

În martie 1851, Frederick Scott Archer a publicat metoda sa, în care folosea o farfurie umedă.  Aceasta a devenit cel mai folosit mediu fotografic, până la introducerea în 1870 a farfuriei cu gelatine.

În 1891, Gabriel Lippmann a introdus o metodă nouă care permitea realizarea de fotografii în culori naturale, prin folosirea fenomenului optic de interferenţă a undelor de lumină. Descoperirea lui, deşi foarte importantă(a castigat in 1908 Premiul Nobel in Fizica), s-a dovedit a fi în cele din urmă greu de pus în practică.

Până la introducerea în 1890 a filmelor flexibile de plastic,  farfuriile de sticlă au rămas cel mai folosit mediu fotografic. Deşi  filmele foto  au devenit rapid cunoscute şi folosite de fotografii amatori, existau şi anumite inconevenite: un preţ mai mare, calitatea inferioară a  fotografiilor comprataiv cu cele facut cu celelalte metode. În plus, pana în 1910, formatele mari preferate de cei mai mulţi dintre fotografii profesionişti, nu erau disponibile. Din aceste motive, filmul foto nu a înlocuit imediat mediul de sticlă care a  continuat să fie folosit iîn aplicaţii ştiinţifice până în 1990, iar în alte domenii de nişă, precum holografia laser chiar până în 2010. 

Filmul

În 1876, prin cercetările lor asupra emusiilor fotografie sensibile la lumină, Hutter şi Driffield au fost deschizători de drumuri. Munca acestora a facut posibila prima masură cantitativă a vitezei unui film.

Prima rola de film foto a fost lansata în piaţa de George Eastmann în 1885;  de fapt acest prim film era doar un strat de coating pe o bază de hârtie. Ca parte a acestui proces, stratul gelatinos al imaginii(coatingul) a fost desprins de surafaţa hârtiei şi transferat pe un suport gelatinos. A urmat prima rola de film de plastic transparent în 1889, realizata din celluloid(nitroceluloza), un material foarte inflamabil.  

Deşi substanţa introdusă de Kodak în 1908 (acetatul de celuloză) pentru a înlocui nitratul de celuloză, prezenta mai multe avantaje : era mai dură, mai transparentă şi mai ieftină,  ea a avut puţine aplicaţii .

Filmele foto au ramas forma dominantă de fotografie până la începutul  sec. 21, atunci când progresul înregistrat în fotografia digitală a condus către formate digitale. Deşi fotografia modernă este dominată de utilizatori digitali, filmul continuă să fie folosit de fotografi entuziaşti profesionişti. 

Diferenţa cea mai importantă între fotografiile  realizate pe film de plastic şi imaginile digitale este datorată unei combinatii de factori, printre care: diferenţa între sensibilitatea spectrală şi de tonuri, de rezoluţie şi continuitatea tonurilor.

Fotografia alb negru

La început, toate fotografiile erau monochrome, alb-negru. Chiar  şi după apariţia filmelor color, fotografia alb negru a continut să domine câteva decenii, datorită costurilor sale mai reduse şi totodata datorită aspectului său clasic. Tonurile şi contrastele între lumină şi zone întunecate definesc fotografia alb negu. Este important să observăm că imaginile monocromatice nu sunt în mod neaparat compuse din pur negru sau pur alb  sau umbre intermediare de gri. Ele pot conţine  umbre ale unei anumite nuanţe, în funcţie de metoda folosita - de exemplu, metoda cu cianură produce o imagine compusă din tonuri de albastru. Printul cu albumină  folosit pentru prima dată acum mai bine de 170 de ani produce tonuri de maroniu. 

Mulţi fotografi au continuat să producă anumite imagini monocrome, uneori  chiar datorită rezistenţei în timp  demonstrate de materialele pe bază de săruri de argint (AGX). Unele imagini digitale color sunt procesate cu ajutorul mai multor tehnici care au ca rezultat crearea unor imagini alb negru, în timp ce unii producători au lansat în piaţă chiar camera digitale care realizează fotografii exclusive monocrome. Imprimarea monocromă  poate fi folosită pentru  a salva anumite fotografii color, care în forma lor originală nu se ridică la nivelul asteptarilor. Uneori, imaginile alb negru sau monocrome sunt mai eficiente decât cele color. Deşi fotografiile color au predominat pentru mult timp, imaginile monocrome sunt încă produse cel mai adesea în scop artistic. Aproape toate camerele digitale au  opţiunea fotografii monocrome, de asemenea, aproape toate softurile de editare foto pot să combine sau să renunţe la culorile RGB si realizând o imagine monocromă dintr-o fotografie în culori.

Fotografia color

Prima fotografie color permanentă  facută prin metoda separării celor  trei culori a fost sugerată de James Clerk Maxwell în 1855 şi realizată de Thomas Sutton în 1961. Subiectul acestei fotografii : pânză colorată şi imprimată  cu model tartan.

Fotografia color a fost explorată încă de la începutul anilor 1840. Primele experimente necesitau expuneri foarte lungi(ore sau chiar zile). Totodată, culorile din  aceste fotografii erau foarte expuse decolorării odată cu expunerea la lumina albă. 

Prima fotografie  color permanentă a fost facuta în 1861 folosind principiul separării celor trei culori, publicat pentru prima dată de fizicianul scoţian James Clerk Maxwell în 1855. Ideea lui Maxwell(care ulterior a stat la baza tuturor proceselor de prelucrare a fotografiilor) era aceea de a trece trei fotografii alb negru prin filtre roşu, verde şi albastru. Printurile transparente ale imaginii puteau fi proiectate prin filtre color asemanatoare fotografiilor alb negru şi suprapuse pe ecranul de proiecţie, o metodă adiţională de reproducere a culorilor. 

Fotograful rus Sergei Mikhailovich Prokudi Gorskii a folosit această metodă de separare a culorilor, cu ajutorul unei camere speciale care a reuşit să expună cele trei imagini filtrate pe diferite părţi ale unei farfurii alungite. 

Implementarea fotografiei color a fost împiedicată de sensibilitatea limitată la culori a materialelor fotografice, acestea fiind sensibile mai degraba la albastru, uşor sensibile la verde şi total insensibile la roşu. Descoperirea facută de Hermann Vogel -folosirea unui colorant dye - a facut posibilă sensibilizarea la toate cele trei culori :  verde, galben şi chiar roşu. 

Autochrome Lumière - este un proces de fotografiere timpurie color, brevetat în 1903 de către frații Lumière din Franța și comercializat pentru prima oară în 1907. Acesta a fost principalul proces de fotografie color utilizat înaintea apariției filmului color subtil la mijlocul anilor '30.

Kodachrome - primul film color modern a fost introdus de Kodak în 1935. Acesta a capturat cele trei componente color intr-o emulsie multistratificată : un strat a fost sensibilizat pentru a înregistra partea predominant roşie a spectrului, un alt strat  a înregistrat doar partea verde, iar al treilea strat doar stratul albastru. Fără o procesare specială, rezultatul ar fi trei imagini alb negru suprapuse; complementar, imagini colorate cu cian, magenta şi galben au fost create în acele straturi prin adaugarea  unor cuple de culoare, în timpul unei procedure complexe .

Agfacolor Neu - este un proces similar realizat de Agfa, introdus în 1936. Spre deosebire de Kodachrome, cuplele de culoare din Agfacolor Neu au fost încorporate în straturile de emulsie în timpul producţiei, simplificând asftel mult procesul. Filmele color disponibile în prezent conţin în continuare o emulsie multistratificată şi funcţionează pe baza aceloraşi principii, semănând foarte mult cu produsul Agfa.

Filmul color instant(la minut) au fost introdus de Polaroid în 1963. 

Fotografia digitala

În 1981, Sony a prezentat primul aparat electronic de fotografiat, denumit Mavicadar. Acesta folosea un dispozitiv cu cuplaj de sarcină pentru imagini (CCD), eliminând astfel filmul foto.  Principala utilizare a acestor dispozitive o constituie senzorii de imagine folosiți în scanere, aparate foto digitale, în telescoape și în diverse alte dispozitive de captat imagini. Un senzor CCD este format dintr-un tablou de diode fotosensibile care captează datele imaginii și un tablou de memorare care le preia, atunci când este cuplat la tabloul de diode. În timp ce Mavicadar salva imaginile pe un disc, imaginile erau afişate pe televizor. În 1991, Kodak a prezentat DCS100, prima camera digitală disponibilă pe piaţă. În ciuda costurilor sale ridicate, care   au permis folosirea camerelor digitale doar în fotografia profesională şi în mass media, în scurt timp s-a născut şi fotografia digitala comercială. Mai mult de 99 % din fotografiile din toată lumea se realizează cu camere digitale, iar din acestea un procent ridicat sunt realizate cu smartphone-uri.

Produs adaugat la favorite.
Produs adăugat în comparator

AMDigital utilizează cookie-uri și tehnologii similare pe site-urile sale. Continuând navigarea după prezentarea informațiilor privind modulele cookie, sunteți de acord cu această utilizare.